Medicii de familie din oraşe trebuie să aibă inscrişi pe listele proprii minimum 1.000 de asiguraţi şi persoane beneficiare ale pachetului minimal de servicii medicale, conform contractului-cadru de acordare a asistenţei medicale in sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru 2009. Dacă pină acum casa de asigurări de sănătate incheia contracte şi cu medici de familie cu mai puţin de 1000 de pacienţi, din 2009 această prevedere este obligatorie. Acest contract-cadru va intra in vigoare de la 1 aprilie 2009, urmind ca pină la această dată să fie prelungite prevederile contractului-cadru pentru anul 2008. "Pină acum, acei medici care nu aveau 1000 de pacienţi erau plătiţi funcţie de numărul de pacienţi. La noi nu se mai pune acum această problemă. Sunt judeţe care au şi 500 de pacienţi. Au fost şi la noi, insă acum toţi au peste 1000", a declarat Carmen Nicolau, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.