Crestin ortodocsii il praznuiesc astazi pe Sfintul Ierarh Nicolae

Biserica face, in fiecare an, pe 6 decembrie, pomenirea celui intru sfinţi, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sf. Nicolae, unul din cei mai populari sfinţi ai crestinătăţii. Datorită multelor minuni pe care le-a săvirsit atit in timpul vieţii, cit şi dupa trecerea la cele veşnice, el este supranumit şi "Făcătorul de Minuni" (Taumaturgul).

Data naşterii sale este necunoscută şi nu exista o biografie detaliată a vieţii sale. Totusi, se cunoaşte data morţii sale care este 6 decembrie, neexistand insă un consens asupra anului, care după unii cercetatori ar fi 345, iar după alţii 352.

Tradiţia Bisericii spune că Sf. Nicolae s-a născut intr-o familie bogată in Parara (Asia Minor). La moartea părinţilor săi, Nicolae a devenit preot şi s-a lepădat de toată averea sa, pe care a dăruit-o săracilor şi a plecat in pelerinaj in Palestina şi Egipt. La intoarcerea acasă, poporul l-a intimpinat şi l-a ales Arhiepiscop de Myra.

Moaştele Sf. Nicolae au fost furate in anul 1087 din Myra, de către negutatorii italieni şi aduse la Bari, unde a fost ridicată o biserică dedicată Sf. Nicolae şi in care se află şi in prezent moaştele sale.

Dupa cum se ştie, Sf. Nicolae este ocrotitorul copiilor dar, totodată, el este şi ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar, etc