Cursuri de calificare pentru agenti de politie

Majoritatea persoanelor care se prezinta la concursurile pentru ocuparea posturilor de agent de politie o fac pentru bani si pentru siguranta locului de munca, sustine comisar-sef Costica Manta, adjunctul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Botosani. Acesta sustine ca persoanele care s-au prezentat la ultimul concurs de acest gen nu s-au dovedit a fi pregatite pentru a ocupa aceste posturi, doar unul promovind examenul din cei peste 100 inscrisi. "Am fost presedintele comisiei si am selectat pe cei care s-au descurcat la scris, sport si interviu. Am constatat ca acesti oameni vin in Politie pentru bani, nu ca sa-si faca treaba de polististi, ori noi nu avem nevoie de acestia", a precizat Costica Manta. Politia botosaneana se confrunta cu un deficit de forte de ordine publica care se situeaza in jurul a 25% din necesar. Una din solutiile avansate de catre membrii Comisiei de Dialog Social a vizat calificarea persoanelor care doresc sa se inscrie pe posturile de agent de politie. In acest sens, s-a propus organizarea unor cursuri de calificare pe meseria de agent in politie, a caror costuri sa fie suportate de catre cursanti.

Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro

Exprima-ti parerea pe [email protected]