A furat un BMW lasat cu cheile in contact si cu motorul pornit

Simbătă seara, in jurul orelor 22, un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J.Botoşani, aflată in serviciu de ordine publică, pe raza municipiului, aflindu-se pe strada Prieteniei, a fost oprit de Ionel R., care a cerut ajutor jandarmilor, relatindu-le acestora faptul că un bărbat i-a furat autoturismul marca BMW şi a plecat spre strada Primăverii.

Avind datele maşinii furate, jandarmii au plecat in căutarea maşinii furate, după 20 de minute au depistat maşina pe strada Scarlat Virnav, iar in momentul cind hoţul a oprit maşina, jandarmii l-au şi reţinut pe S.Adrian care vroia să fugă de la faţa locului.

S. Adrian, de 26 ani din Botoşani, cu antecedente penale le-a declarat jandarmilor că a văzut maşina cu motorul pornit şi nesupravegheată şi atunci s-a gindit să facă o plimbare cu ea după care avea de gind să o abandoneze, dar ghinionul său au fost jandarmii care i-au luat urma şi l-au prins chiar in momentul cind vroia să fugă după ce abandonase maşina.

Maşina in valoare de aproximativ 15 000 lei, nu prezenta avarii şi a fost restituită proprietarului de drept, R. Ionel.

Jandarmii i-au intocmit lui S.Adrian dosar cu acte premergătoare pentru săvirşirea infracţiunii de furt calificat conform art. 209 Cod penal.

Dosarul a fost inaintat spre soluţionare Parchetului de lingă Judecătoria Botoşani.

baner_net_liviu.jpg

buhaianu_jpg2.jpg

banner_grigoras_rvg.jpg