Salonul International Auto Bucuresti va inregistra anul acesta o cifra de afaceri de aproximativ 1,8 milioane de euro, o treime din aceasta fiind reprezentata de biletele care vor fi vindute.
"Estimam aproximativ 250.000 de vizitatori, din care 150.000-200.000 sa fie platitori. In aceste conditii, am putea ajunge la o cifra de afaceri de 1,8 milioane de euro, insa depinde foarte mult de cit de multe bilete se vor vinde", a declarat Thierry Hesse, presedintele AMC Promotion, compania care organizeaza alaturi de APIA salonul din Capitala. Pretul biletelor a crescut de la 8 RON (80.000 de lei vechi), cit a fost in 2003, la 10 RON (100.000 de lei vechi).
Pentru comparatie, editia precedenta a SIAB, cea din 2003, a permis companiei sa inregistreze o cifra de afaceri de aproximativ 1,5 milioane de dolari (peste 1,3 milioane de euro la cursul mediu), aproximativ 30% provenind din vinzarea de bilete. Ziarul Financiar




























