Un barbat de 35 de ani. luat la bataie in propria casa de vecini

baner_net_liviu.jpg

Dispecerul aflat in serviciu la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botosani a primit un apel telefonic, prin care un tinăr solicita ajutorul jandarmilor datorită faptului că a intrat cu forţa la el in casă un bărbat insoţit de două femei care-l lovesc şi-i aduc injurii, se arata intr-un comunicat al Jandarmeriei.

Imediat la adresa menţionată s-a deplasat un echipaj de jandarmi din cadrul inspectoratului care au găsit in locuinţa lui Emilian P., trei persoane care făceau scandal.

După aplanarea scandalului, jandarmii au aflat că B.Ioan de 35 ani, B.Mirela de 31 ani şi B.Marta de 15 ani sunt vecini de casă cu P.E, iar scandalul ar fi pornit de la faptul că Emilian P. ar fi adresat cuvinte jignitoare celor două femei, iar acestea sau plins capului de familie B.I.

Pentru că intre cele două familii au mai existat neinţelegeri, de această dată, B.I. insoţit de cele două femei au intrat in curtea vecinului, apoi au forţat uşa de la intrare intrind in casă peste P.E. unde au inceput să-l loveasci toţi trei.

Jandarmii pentru cele intimplate le-au intocmit la toţi trei dosar cu acte premergatoare pentru sivirşirea infracţiunilor de "violare de domiciliu"- art.192 şi "lovire"- art. 180 Cod Penal.

Dosarul cu acte premergătoare a fost trimis in vederea soluţionarii Parchetului de pe lingă Judecătoria Botoşani.

buhaianu_jpg2.jpg