Alocatiile complementare s-au majorat, potrivit unei ordonante de Guvern. Astfel, pentru familia cu un copil cuantumul a crescut de la 38 lei la 50 de lei, pentru familia cu doi copii de la 44 lei la 60 lei iar pentru cea cu trei copii de la 49 lei la 65 de lei. De asemenea, familiile cu patru sau mai mulţi copii vor primi alocaţii de 70 lei faţă de 54 de lei cit a fost pină acum. Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale, dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de pină la salariul minim net pe economie, respectiv 423 lei faţă de 184 lei cit a fost pină acum. Şi cuantumul alocaţiei monoparentale de susţinere a fost majorat. Astfel, pentru familia cu un copil se acordă 70 lei, familia cu doi copii va primi 80 lei, cea cu trei copii 85 lei faţă iar cea cu patru 90 lei. Rodica Creţu, purtător de cuvint in cadrul Directiei Muncii Botoşani, a declarat că prin creşterea plafonului venitului pe membru de familie numărul beneficiarilor de alocaţii complementare se va dubla la nivelul judetului.