Tehnologizarea societăţii de salubritate prin dotarea cu utilaje şi maşini necesare servicilor de asigurare a curăţeniei in oraş ar putea duce la scăderea numărului de angajati pe care unitatea ii are in prezent. Cu toate acestea, directorul societăţii de salubrzare, Urban Serv, Gheorghe Pricopie susţine că nu disponibilizarea oamenilor este soluţia pentru eficientizarea societăţii ci imbunătăţirea serviciilor astfel incat curăţenia in oraş să poată fi asigurată in condiţii europene. Anul acesta Urban Serv Botoşani a investit in dotarea cu utilaje circa 4 milioane de lei. Potrivit conducerii societatii botoşănene din totalul cheltuielilor lunar circa 70 la sută se fac pentru cele materiale si pentru salariile angajatilor. Numai pentru salarii si viramente cheltuielile reprezintă circa 60 la sută. Cel mai mic salariu este de de 600 de lei bani pe care il ridică un măturător iar cel mai mare este 3100 de lei cat ridică directorii adjuncti. "Nu ştiu dacă prin investitiile pe care le-am făcut o să ajungem să nu mai avem nevoie de oameni. Nu cred ca asta e soluţia. Ideea nu e reducerea de personal ci imbunătăţirea calitatii serviciilor", a declarat Gheorghe Pricopie.