Reprezentanţii Sindicatului "IMPACT", sindicat reprezentativ la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, care numără peste 1.100 de membri din cadrul acestei instituţii, sunt profund indignaţi de declaraţiile dumneavoastră, domnule Florin Turcanu, referitoare la acţiunea de protest ce va fi organizată vineri, 17.10.2008, ora 1000, in faţa Consiliului Judeţean Botoşani şi a Prefecturii Botoşani. Considerăm că nu ar fi trebuit ca funcţia vremelnică de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani să vă depărteze de salariaţi şi de reprezentanţii acestora. Este inadmisibil, din punctul nostru de vedere, că in aproape patru luni de mandat nu aţi avut nici o discuţie directă cu reprezentanţii Sindicatului "IMPACT", care cuprinde peste 90% din salariaţii celei mai mari instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Botoşani. In toată această perioadă aţi ştiut să solicitaţi salariaţilor să-şi indeplinească atribuţiile şi să promiteţi că nu vor avea probleme din punct de vedere al salariilor. Am avut incredere in cuvintul dumneavoastră, exprimat public atit in şedinţa Colegiului Director al DGASPC Botoşani, cit şi in intilnirile cu presa. Aţi făcut promisiuni atit ca lider politic, cit şi ca parte a executivului Consiliului Judeţean Botoşani. Din păcate NU V-AŢI ŢINUT DE CUVANT! Pentru promisiunile făcute in calitate de lider politic veţi primi răspuns la alegeri şi vă garantăm că răspunsul va fi pe măsura onorării promisiunilor. Pentru promisiunile făcute in calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani veţi primi răspuns vineri, 17.10.2008, ora 10, la locul dumneavoastră de muncă. Din cele declarate de dumneavoastră, apreciem că sunteţi total rupt de realitate atit timp cit susţineţi că salariaţii DGASPC sunt sau pot fi manipulaţi să iasă in stradă pentru a protesta că nu şi-au primit drepturile salariale şi pentru incertitudinea că işi vor mai primi aceste drepturi anul acesta. Nu ştim cum se iau deciziile la partidul din care faceţi parte (mulţi nu inţeleg asta!), dar vă asigurăm că la nivelul Sindicatului "IMPACT" Botoşani hotăririle nu se iau de către o persoană, ci de către un Birou Executiv, LA SOLICITAREA MEMBRILOR DE SINDICAT!.A?Acţiunea de protest a fost iniţiată la cererea unor membri, iar acordul privind organizarea şi desfăşurarea mitingului a fost exprimat in scris de aproape 1.000 de salariaţi ai instituţiei. Vă rugăm să faceţi distincţia intre grevă şi acţiunea de protest ce urmează să se desfăşoare vineri, 17.10.2008, ora 10, care este un miting. Insuşi faptul că am făcut tot posibilul să evităm, deocamdată, formele extreme de protest (grevă sau greva foamei), demonstrează că am aşteptat şi am sperat să vă ţineţi de cuvint, să găsiţi timp pentru a discuta, deschis şi realist situaţia DGASPC Botoşani din acest an şi din anii următori. Am fost, suntem şi răminem deschişi dialogului, dar nu vom ezita niciodată să fim in fruntea angajaţilor atunci cind aceştia vor dori să protesteze prin orice mijloace legale. Avem convingerea că sunteţi conştient de faptul că această stare conflictuală existentă la nivelul DGASPC Botoşani nu poate fi nici rezolvată, nici aplanată prin acţiuni in forţă ale conducerii instituţiei sau ale executivului Consiliului Judeţean Botoşani, prin declaraţii iresponsabile sau rău-intenţionate, ci numai prin dialog şi colaborare. In concluzie, vă asigurăm că nu vom renunţa la protestul de vineri şi atragem atenţia că situaţia riscă să degenereze, iar intreaga responsabilitate pentru ceea ce va urma revine executivului Consiliului Judeţean Botoşani, Prefecturii Botoşani şi autorităţilor centrale.
PREŞEDINTE,
Marius-Leonardo OROŞANU





























