Patru localitati din judetul Botosani sunt considerate zoneA�vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole. Direcţia Apelor Prut (DAP) a demarat seria dezbaterilor, in vederea stabilirii programelor de măsuri, avind ca scop reducerea poluării apelor, pentru toate categoriile de surse poluatoare: industrie, agricultură, aglomerări umane şi alterări hidromorfologice. Prima intilnire de informare- consultare, dintr-o serie de patru, care vor avea loc in toamna anului 2008, s-a desfăşurat la Iasi, la sediul institutiei. Aceasta a abordat programele de măsuri pentru reducerea poluării cauzate de activităţile agricole, la nivelul apelor din bazinul hidrografic Prut. In ceea ce priveşte agricultura, o primă categorie de surse de poluare o reprezintă fermele zootehnice. Astfel, in bazinul hidrografic Prut s-a realizat planul de măsuri de bază pentru 70 de ferme. Dintre aceste ferme 13 sunt inca neconforme si nu se incadreaza in prevederile legislative obligatorii. O altă categorie de surse poluatoare include: stocarea şi imprăştierea necorespunzătoare a gunoiului de grajd, a fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor, precum şi utilizarea improprie a terenului. In arealul administrat de Directia Apelor Prut sunt identificate 30 de localităţi situate in astfel de zone vulnerabile la nitratii proveniti din activitatile agricole, patru dintre acestea fiind din judetul Botosani.