Foarte multe accidente inregistrate in ultimele doua zile in judet

– La Vladeni, soferul unui Seat nu a pastrat distanta regulamentara fata de un camion, pe care l-a lovit in spate. Din ricoseu, masina a ajuns pe contrasens, lovind din plin o Dacia Papuc, care s-a rasturnat. Nu au fost inregistrate victime, insa pagubele sunt insemnate.

– Simbata dimineata, ora 08.30, in timp ce Camelia C, de 48 ani, din oraşul Darabani, posesoare a permisului de conducere categoria B din anul 2004, conducea un autoturism marca Renault Clio, pe D.N. 29 C, pe raza comunei Mihăileni, nu a adaptat viteza de deplasare in condiţiile unui carosabil umed, imprejurare in care a pierdut controlul volanului, autoturismul răsturnindu-se pe partea stingă a drumului, din direcţia sa de mers. Conducătoarea auto purta centura de siguranţă, suferind in urma accidentului leziuni uşoare.

– Tot simbata, la ora 14.20, in timp ce Nicolae A., de 31 ani, din comuna Brăeşti, posesor al permisului de conducere categoriile "B" şi "Tr" din anul 1997, conducea un autoturism marca "Daewoo Cielo", pe DN 29 B, in localitatea Sauceniţa, dinspre Botoşani spre Dorohoi, in apropiere de intersecţia cu DC 72, s-a angajat in depăşirea a două autoturisme care circulau in faţa sa, respectiv un autoturism marca Dacie şi un autoturism marca Cielo. In momentul efectuării manevrei de depăşire a autoturismului Dacia, a observat că autoturismul Cielo a semnalizat stinga pentru a intra pe DC 72, imprejurare in care a intrat in coliziune cu acesta. In urma coliziunii, ambele autoturisme au derapat şi au părăsit partea carosabilă pe partea stingă a drumului, imediat după intersecţie. Din accident a rezultat vătămarea corporală a Lilianei A, de 26 ani, dinBrăeşti, pasageră pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului Daewoo Cielo care a efectuat manevra de depăşire, care a fost transportată la Spitalul Dorohoi.

Simbata seara, la ora 20.40, in timp ce George D., de 19 ani, din Dorohoi, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2007, conducea un autoturism marca Dacia, pe strada Spiru-Haret din Dorohoi, din direcţia Suceava către centru, la intersecţia cu strada Nicolaie Titulescu, a surprins şi accidentat uşor pe B. M.-I., de 17 ani, din Dorohoi, care s-a angajat in traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital unde in urma investigaţiilor de specialitate nu au fost puse in evidenţă leziuni osoase.

Vineri seara, Ilie V., de 34 ani, din satul Liveni, comuna Manoleasa, posesor al permisului de conducere categoria "B", din anul 2007, conducea un autoturism marca Opel Astra, pe D.N. 29, pe relaţia Manoleasa – Ripiceni, s-a angajat in depăşirea Elenei V., de 74 ani, din comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, care mina o bovină in aceeaşi direcţie de mers. In momentul cind autoturismul a ajuns in dreptul femeii, aceasta a tracut strada fără să se asigure, imprejurare in care a fost lovită cu partea dreaptă faţă a autovehiculului. In urma impactului, victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Atit acesta cit şi o altă persoană care se afla pe locul din dreapta purtau centura de siguranţă in momentul producerii accidentului.