Procesul privind cererea nulitatii contractului de muncă de la DGASPC a fost amanat

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protectia Copilului Botoşani, Angela Curelariu, s-a prezentat fără avocat la primul termen al procesului prin care a cerut anularea şi renegocierea contractului colectiv de muncă. Aceasta a cerut nulitatea contractului colectiv de muncă considerand că sumele prinse anul acesta in buget pentru acordarea sporurilor salariatilor sunt prea mari. Contractul colectiv de muncă a fost negociat cu sindicatul direcţiei la finele anului trecut şi a intrat in vigoare in februarie 2008. Situaţia financiară dificilă a determinat conducerea direcţiei să solicite in Instanţă anularea contractului colectiv de muncă pe motiv că sporurile acordate anul acesta sunt prea mari. La primul termen din procesul deschis, directorul DGASPC Botoşani s-a prezentat personal in faţa Instanţei de Judecată insă procesul a fost amanat pentru sfarsitul acestei luni, adica pe data de 29 septembrie. "In acest proces am fost in calitate de reprezentant al institutiei, am participat personal, nu a fost niciun avocat sau jurist motiv pentru care s-a solictat un nou termen", a declarat Angela Curelariu. Aceasta reclamă faptul sporurile cuprinse anul acesta in contractul de muncă negociat sunt mult prea mari in conditiile in care acestea trebuiau să se acorde etapizat. Fiind vorba despre un act juridic solicitarea nulitatii pentru contractul colectiv de muncă nu se putea face decat in Instanţă. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Botoşani are in prezent 1269 de salariaţi pentru care este nevoie lunar de circa 25 de miliarde de lei vechi pentru acordarea salariilor.