Mai multe grădiniţe din municipiul Botoşani au fost sancţionate de către inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani in urma unui control pe care aceştia l-au efectuat săptămana aceasta. O dată cu inceperea noului an şcolar inspectorii OJPC Botoşani au demarat şi primele verificări la unităţile de invăţămant preşcolare cu program prelungit. Primele conculuzii nu sunt insă deloc imbucurătoare deoarece controlul a scos in evidenţă o serie de nereguli in activitatea desfăşurată. Ouă expirate la bucătărie, produse alimentare păstrate in condiţii anormale sau suprapopularea unităţilor de invăţămant preşcolar. Acestea sunt in linii mari principalele deficienţe constate de inspectorii OJPC Botoşani in urma controlului efectuat la inceputul acestei săptămani. Verificările vor continua, potrivit şefului OJPC Botoşani, Mihai Ţurcanu, şi la grădiniţele şi şcolile din Dorohoi şi cele din mediul rural. La şcoli inspectorii vor organiza un program de consiliere pentru elevi pentru a ştii care produse sunt bune consumului uman şi de ce anume trebuie să ţină cont atunci cand achiziţionează un produs. Pană la această dată au fost verificate şase grădiniţe din municipiu, reşedinţă de judeţ şi la toate au fost constatate nereguli care au fost sancţionate de inspectorii OJPC Botoşani. Fiecare grădiniţă a primit cate o sancţiune de 4000 de lei in urma acestui control. "Am verificat şase grădiniţe la care am aplicat sancţiuni de 4000 de lei pentru fiecare. Cea mai frecventă abatere intalnită a fost aceea că nu păstrează produsele la condiţiile cerute de producător şi astfel produsul işi pierde din calităţi", a declarat Mihai Ţurcanu, şeful OJPC Botoşani. La o grădiniţă cu program prelungit organele de control au avut surpriza să constate la bucătăria unităţii ouă expirate astfel că s-a impus pe loc aplicarea amenzii de 4000 de lei. "Sunt mari deficienţe la blocul alimentar şi nu prea ştiu cum să-şi organizeze activitatea. La una din gradinite am gasit ouă expirate şi astea le dadeau la copii", a mai spus Ţurcanu. O altă problemă semnalată in urma acestui control este că multe din grădiniţele verificate sunt suprapopulate. Astfel că intr-o grupă in loc de 22 de copii sunt şi 26 ceea ce este prea mult.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Tragedie rutieră! O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion
14 decembrie 2024...
- Călin Georgescu a dat în judecată statul pentru că a desecretizat documentele care au dus la anularea alegerilor
10 decembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- FOTO Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
10 decembrie 2024...
- Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. „Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine”
9 decembrie 2024...
apetrans
- Percheziții la omul de afaceri care a finanțat campania lui Călin Georgescu cu un milion de euro
7 decembrie 2024...
- FOTO Accident cu 32 de persoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
5 decembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un bărbat a fost sancționat pentru că a depășit numărul
4 decembrie 2024...
- Tragedie de Ziua Națională a României! Un polițist de 38 de ani a fost găsit împușcat în cap
1 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- FOTO Un preot din județul Botoșani a fost hirotesit iconom, iar un altul a fost hirotonit diacon
15 decembrie 2024...
- Autorul unei crime comise cu sânge rece, trimis în judecată de procurorii din Botoşani
15 decembrie 2024...
- FOTO Casă socială sfințită, astăzi, într-o parohie din Botoșani, de PS Nichifor Botoșăneanul
15 decembrie 2024...
- FOTO Accident cu trei persoane în municipiul Botoșani! Două mașini s-au ciocnit
15 decembrie 2024...
- Vacanţa de iarnă 2024-2025: elevii şi profesorii vor avea 18 zile libere consecutive, de Crăciun şi Anul Nou
15 decembrie 2024...
- Cele două surori din Hiliseu Horia, care au suferit arsuri în urma unei explozii, transferate la București
15 decembrie 2024...
ddd
- Nici Crăciunul nu îl mai prinde acasă. Tânăr dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani
15 decembrie 2024...
- Bilete de tren mai scumpe începând de astăzi, 15 decembrie
15 decembrie 2024...
Anunturi
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14 decembrie 2024
- Comunicat de presă: „Digitalizarea firmei TECO CRIS PROJEKT”
13 decembrie 2024
Modern Calor
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
13 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
12 decembrie 2024
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024
- GAL Codrii de Aramă anunță lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M6.A.1/6A
2 decembrie 2024
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024