Scoala veche din Baranca nu mai este functionala

Scoala veche din Baranca nu este functionala, aceasta fiind distrusa de inundatiile din luna iulie. Pentru a putea relua cursurile, elevii vor fi mutati in scoala noua, insa unii dintre ei vor fi nevoiti sa invete in trei schimburi.
Scoala cu clasele I-VIII din localitatea Baranca nu va mai fi refacuta de autoritatile locale. Asta cu toate ca Guvernul a alocat fonduri pentru consolidarea acesteia. Scoala este insa din chirpici si necesita o reconstructie, nu doar o consolidare. Suma deja alocata de Executiv va avea, in aceste conditii, o alta destinatie, care deocamdata nu a fost stabilita. Data fiind aceasta situatie, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean va dispune mutarea copiilor intr-o alta unitate de invatamint, din aceeasi localitate. La scoala din Baranca invata 229 de elevi, in 11 clase.