Sens giratoriu şi semaforizare in Flămanzi

Oraşul Flămanzi ar putea avea sens girtoriu, noi parcări şi semaforizare. Aceste investiţii fac parte din proiectul integrat de dezvoltare al urbei pe care Consiliul Local şi Primăria din localitate intenţionează să-l depună in cadrul Programului Operaţional de Dezoltare (POR) pe axa 1. Proiectul, potrivit primarului de Flamanzi, Constantin Pitorac, cuprinde mai multe segmente pe care ar putea primi finanţare. Partea de infrastructură trecută in proiect are in vedere crearea unui număr de cel puţin 200 de locuri de parcare, crearea unui sens giratoriu şi semaforizare dar şi asfaltarea mai multor localitati pe care le cuprinde oraşul. Acelaşi proiect integrat de dezvoltare al oraşului mai are in vedere reabilitarea fostei centrale termice şi consolidarea şi reabilitarea ansamblului de clădiri in care functionează unităţile medico-sociale. Proiectul ajunge la circa 350.000 de euro după cum a declarat edilul oraşului.