Municipalitatea botoşăneană va lua măsuri incepand de anul viitor pentru creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor de la populatie şi agentii economici avand in vedere ca nivelul acestora a rămas la nivelul anului trecut. Aceasta se va face prin intensificarea actiunilor de incasare a taxelor si impozitelor catre bugetul local, acestea fiind mai ales indreptate spre cei care detin restante la plata acestor biruri. Potrivit adjunctului Directiei de Taxe si Impozite Botosani, Dumitru Neamtu, circa 20 la sută din contribuabilii botosaneni nu plătesc la termen obligatiile care le revin către bugetul local. "Va creşte numărul de actiuni pentru incasarea taxelor si impozitelor prin executarea silita acolo unde se impune adica unde sunt restante de plata. Cam 20 la suta dintre contribuabili nu sunt cu plata la termen", a declarat Dumitru Neamţu, adjunctul Directiei de Taxe si Impozite Botoşani. Anul acesta cea mai bună perioadă de incasare a taxelor si impozitelor locale a fost in primele trei luni cand cei care au plătit au beneficiat de o reducere de 10 la sută, maximum admis de lege. Circa 40 la sută din cei care şi-au plătit impozitul pe clădire in primele trei luni ale anului au beneficiat de această bonificaţie. "In primul trimestrul al anului am avut cea mai bună perioadă de incasări. 40 la sută dintre contribuabili şi-au plătit impozitul pe clădire beneficiind de această bonificatie in creşterea faţă de anul trecut cand doar 33 la sută au plătit la fel", a mai spus Neamţu. Numai din incasările cu reducerea de 10 la sută a rezultat o sumă către bugetul local 2,4 miliarde de lei vechi. Cel mai mult s-a incasat la impozitul pe clădiri, adica 1,6 miliarde de lei urmat de impozitul pe maşini şi impozitul pe teren. Dacă anul trecut in perioada estivală cand cei mai mulţi dintre botoşăneni se intorc acasă de la munca din străinătate s-a inregistrat o creştere in ceea ce privesc incasările din taxe si impozite, anul acesta ritmul de incasare rămane constant. "Nu este aceeaşi creştere ca anul trecut in perioada aceasta de vară. E puţin mai mult dar nu cum a fost anul trecut", a mai spus directorul adjunct al Directiei de Taxe si Impozite Botosani.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026...apetrans

- FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026... - Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- Atac sângeros în fața unei biserici! Un bărbat de 61 de ani, înjunghiat în plină stradă
7 martie 2026... - FOTO Accident cu patru mașini! 12 persoane implicate. Printre răniți, doi copii
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Este oficial. De astăzi, el este noul antrenor al FC Botoșani!
10 martie 2026... - Poștașii din Botoșani, instruiți de polițiști
10 martie 2026... - FOTO & VIDEO Explozie a prețurilor! Carburanții sar de 9 lei/litru în Botoșani începând de la miezul nopții! „La ora aceasta prețurile sunt mai mici decât în depozite”
10 martie 2026... - FOTO Creșa din Botoșani, închisă după apariția infecției cu Norovirus, și-a reluat activitatea. Nu a fost dată nicio sancțiune
10 martie 2026... - Competiție strânsă la Spitalul Județean Botoșani pentru un post de medic! Opt candidați au vrut postul
10 martie 2026... - Un botoșănean de 78 de ani a ținut tradiția celor 40 de pahare, apoi a urcat la volan. Acum este anchetat de polițiști
10 martie 2026...ddd

- Patroni din Botoșani amendați de polițiști în urma unor controale
10 martie 2026... - FOTO Controale cu poliția în Piața Centrală din Botoșani. Un tânăr a fost amendat cu 20.000 lei
10 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


