"Vreau să mă pot plimba şi să am o familie", este dorinţa supremă a unui botoşănean de doar 27 de ani, prizonier al birocraţiei sistemului sanitar şi nepăsării unor medici.
Drama lui Mihai Lujinschi a inceput in iunie anul trecut, cind botoşăneanul se afla la muncă in Portugalia. Tinărul susţine că muncea la negru, astfel că i-a fost imposibil să se ducă la medic pentru a afla originea iritaţiei de pe pulpa stingă. "Nu eram asigurat şi la inceput nici nu am dat atenţie foarte mare. Am văzut că nu mai trece şi incepe să doară şi să crească şi am venit acasă la control. Atunci mi-au dat diagnosticul, tumoră in zona inghinală, iar in august am fost trecut pe citostatice", a povestit tinărul.
Iniţial tumora a scăzut şi medicii au decis să o extirpe. Operaţia a fost programată pentru luna ianuarie a acestuia an. "Era de mărimea unei prune şi doamna doctor de la Spitalul
După incă patru şedinţe cu citostatice la Bucureşti, botoşăneanul a fost informat că poate face tratamentul şi acasă, pină ce va fi programat pentru o nouă operaţie. Disperat, bărbatul a incercat să obţină un formular E112 pentru a fi operat in străinătate. A găsit şi o clinică in Bologna, insă a primit o nouă lovitură din partea sistemului sanitar. "Mi-au spus că niciun medic specialist nu imi parafează scrisoarea de recomandare pentru că pot fi operat şi in ţară. Dar in ţară mă tot amină pină o să spună că nu mai pot fi operat", se destăinuieşte Mihai Lujinschi.
Neavind sprijinul statului, botoşăneanul ar trebui să găsească o cale de a plăti costul deplasării in Italia şi al intervenţiei, care se ridică la 30.000 de euro. Acesta are doar o pensie de 210 lei şi locuieşte impreună cu fratele său intr-o garsonieră in care nu face decit să-şi panseze rana şi să se uite la televizor. Nici să iasă din casă nu poate, iar visul lui pare tot mai departe fără ajutorul semenilor. "Am avut o prietenă care m-a părăsit cind a aflat că sunt bolnav. Am mai avut una care m-a părăsit şi ea in ianuarie cind a văzut că nu a reuşit operaţia. Acum mi-au rămas doar amintirile şi dorinţa de a mă face bine. Aş vrea să am şi eu o familie, să mă pot plimba, dar uneori lucrurile astea par tot mai departe", a povestit cu lacrimi in ochi bărbatul.
Mihai Lujinschi şi-ar dori ca apelul său să fie auzit şi de cei mai cu dare de mină din Botoşani şi să poată fi din nou om.