Specialiştii agricoli prevad o creştere a suprafeţelor cultivate cu rapiţă

Producatorii agricoli botoşăneni s-au reorientat anul acesta in ceea ce priveşte infiinţarea culturilor de toamnă. Programul intocmit pentru insămantările de toamnă in urma centralizării propunerilor venite din partea producătorilor agricoli din judeţ dar şi de la societăţile agricole, rezultă că vor creşte suprafeţele cultivate cu rapiţă pentru ulei şi scad cele care vor fi insămanţate cu grau. "La nivelul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală avand in vedere propunerile producătorilor agricoli, a societătilor agricole s-a centralizat un program pentru insămantarile de toamnă din care se observă cresterea suprafetelor de rapita pentru ulei in comparatie cu cele cultivate anul trecut şi asta pentru că oamenii au constatat că le aduce mai multe venituri", a declarat Ioana Popovici, purtătorul de cuvant al DADR Botoşani. Anul trecut cea mai mare suprafata de pamant a fost cultivată cu grau. Anul acesta, potrivit primelor estimări vor fi cel mult 25.000 de hectare insămantate cu grau. "Suprafata care va fi cultivată cu grau este mai mică. Probabil pentru că producătorii au in stoc cantitati suficiente care le asigură necesarul pentru consum", a mai spus Ioana Popovici. Programul de insamantari pentru toamna acestui an intocmit in urma propunerilor venite din partea producătorilor agricoli cuprinde o surpafata totală de 33.700 de hectare din care 25.000 va fi cultivată cu grau. Circa 5000 de hectare cu rapiţă iar 1000 de hectare cu orz. De asemeni alte 220 de hectare vor fi cultivate cu orzoaică de toamnă.