Amendata cu 3.000 de lei pentru ca si-a dat foc la miriste

Sambata, 23 august in jurul orelor 18, dispecerul aflat in serviciu la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani a primit un apel de la o persoana care ia relatat acestuia ca in apropiere de localitatea Trestiana, in apropiere de municipiul Dorohoi, arde o suprafata de 1,5- 2 hectare, existand pericolul ca focul sa se extinda, se arata intr-un comunicat al Jandarmeriei.

Ajunsi la fata locului, jandarmii au izolat zona si au luat toate masurile legale, prilejuind pompierilor posibilitatea de a stinge imediat focul. In urma cercetarilor intreprinse, jandarmii au aflat ca persoana care a provocat incendiul este chiar proprietara terenului, care prin incendiere a dorit sa-si curete terenul, negandindu-se o clipa la consecintele grave pe care ar fi putut sa le produca. Pentru fapta pe care a savarsit-o, jandarmii au sanctionat-o pe Maria C, in virsta de 55 ani, din municipiul Dorohoi, cu amenda in valoare de 3.000 de lei.