Anul 2007 s-a dovedit a fi unul extrem de profitabil pentru unii oameni de afaceri botosaneni. Acestia au reusit sa isi sporeasca considerabil castigurile de pe urma bussiness-urilor derulate. In pofida faptului ca s-a tot spus ca economia judetului este in regres, sunt si societati care au dovedit contrariul. Daca in anii anteriori in fruntea celor mai tari afaceri din judet s-au aflat societatile Electro Alfa si Elsaco, odata cu preluarea acestora de catre Directia de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Ministerului de Finante, locul lor a fost luat de firme care au cunoscut un avant semnificativ anul trecut atat la profit, cat si la cifra de afaceri. Potrivit unui clasament intocmit de catre Directia Generala a Finantelor Publice Botosani, in anul 2007, societatea Transporturi Auto SA, administrata de catre Liviu Contac, a inregistrat cel mai mare profit brut, in suma de 6,4 milioane de lei. Fata de anul 2006, societatea a avut o crestere a profitului de 4,5 milioane de lei. Actionar majoritar la societatea Transporturi Auto este vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Contac, care detine 74,86% din pachetul de actiuni. a??Noi am lucrat tot timpul cu seriozitate. De cand am inceput, profitul a fost de la an la an mai bun si acest lucru se datoreaza investitiilor pe care le-am facuta??, a declarat Constantin Contac. Pe locul doi, din punct de vedere al profitabilitatii, se situeaza Traian SRL, care a acumulat anul trecut un profit brut de 5,3 milioane de lei, cu patru milioane de lei mai mare fata de 2006. Nordic Romar SRL, care are ca obiect de activitate comertul, este firma care se situeaza pe locul trei in ceea ce priveste profitul brut realizat in 2007 si care se ridica la 5,1 milioane de lei. Victor Construct s-a situat anul trecut pe locul patru in ceea ce priveste castigul obtinut, totalizand la finele anului un profit brut de 4,3 milioane de lei, cu doar cateva sute de lei mai mare decat cel obtinut in 2006. Si afacerile din domeniul confectiilor s-au dovedit a fi anul trecut extrem de profitabile, societatea Grigioverde Company SRL realizand la sfarsitul anului 2007 un profit brut de 4,1 milioane de lei. Acest lucru s-a datorat in primul rand investitiilor pe care firma le-a derulat pentru eficientizarea activitatii, cresterea profitului fiind una consistenta, daca tinem cont de faptul ca in anul 2006 societatea a avut un profit brut de doar 10.016 lei. Profituri semnificative au avut anul trecut si societatile Tehnic-Assist SRL, cu 3,3 milioane de lei, Summer Conf SRL, cu un castig de 3,2 milioane de lei, si Anca Farm SRL, cu un profit brut de 3,1 milioane de lei.
Cifre de afaceri de zeci de milioane de lei
Si la cifra de afaceri realizata de catre agentii economici botosaneni in 2007 s-au inregistrat cresteri semnificative comparativ cu anii precedenti. Anul trecut, societatea Rolana Tex SRL a avut cea mai mare cifra de afaceri din judet, in suma de 93 de milioane de lei, fata de 26 de milioane de lei cat a inregistrat in 2006. a??Cifra de afaceri pe care am realizat-o anul trecut se datoreaza in primul rand cresterii productivitatii. Daca in anul 2006 noi am produs doar jumatate de an, in 2007 am derulat activitate tot anula??, a spus Eugen Mirauta, director general al Rolana Tex. Un trend pozitiv in ceea ce priveste cifra de afaceri l-au inregistrat anul trecut si societatile din domeniul confectiilor. Astfel, Storsak Romania SRL s-a situat pe locul doi la cifra de afaceri, avand un rulaj de 62 de milioane de lei, urmata de Lonfil SRL, cu 59 de milioane de lei. Pe locul patru se situeaza societatea Pita SRL, cu o cifra de afaceri de 54 de milioane de lei. Pe locul cinci in clasament se situeaza firma Vegastel SRL, a carei cifra de afaceri a scazut in 2007. Daca in 2006 firma a avut un rulaj de 58 de milioane de lei, anul trecut cifra de afaceri a fost de 52 de milioane de lei. Printre societatile care se claseaza intre primele locuri in ceea ce priveste cifra de afaceri realizata anul trecut se numara si Romtranspetrol SA, cu 42 de milioane de lei, si Remat SA, cu un rulaj de 40 de milioane de lei.