Zeci de mii de taloane pentru Marea Analiză, returnate

Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) sunt sufocaţi de plicurile returnate de la Marea Analiză. Reprezentanţii Biroului de relaţii cu publicul din cadrul instituţiei spun că pină la jumătatea lunii au primit aproape 37.000 de astfel de plicuri, cintărind peste 600 de kilograme. Doar 1.226 dintre acestea, adică mai puţin de 3% din total, şi-au găsit destinatarul. In schimb s-au inregistrat peste 600 de cereri de la botoşănenii care nu şi-au găsit plicul sub nicio formă.

Inainte de a ajunge la CAS, scrisorile au urmat un traseu sinuos, scoţind sume imense din bugetul Ministerului Sănătăţii. Astfel, după ce scrisoarea recomandată nu-şi găseşte destinatarul, este ţinută 10 zile la Poşta Botoşani, după care este trimis la sediul naţional al companiei. Apoi este trimisă la minister şi, in sfirşit, la CAS Botoşani, unde destinatarii sunt nevoiţi să se prezinte şi de trei-patru ori, pină işi primesc talonul care le permite să-şi efectueze gratuit analizele.

Mulţi dintre cei care nu sunt găsiţi la domiciliu sunt plecaţi in străinătate. In plus au fost inregistrate şi cazuri in care taloanele au venit pentru persoane care intre timp au decedat. De asemenea sunt plicuri ai căror destinatari sunt in inchisori din alte judeţe. "Taloanele acestea ar trebui trimise la medicul de familie pentru că el are evidenţa persoanelor din localitatea respectivă. Aşa ele au fost trimise după Evidenţa Populaţiei care transmite datele cu două luni intirziere", a precizat Dorin Anton, ofiţer de relaţii cu publicul in cadrul CAS.

Printre destinatarii taloanelor returnate Casei de Asigurări se regăsesc şi 5.000 de persoane care au decedat.

Sănătatea precară pune autorităţile in alertă

Principalul responsabil cu sănătatea botoşănenilor a somat primarii din judeţ să aibă mai multă grijă de alegătorii lor şi să se implice in programele educative şi in măsurile ce trebuie luate pentru ieşirea din criză. Gabriel Oprişanu, directorul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) le-a explicat primarilor, săptămina trecută, că in judeţ poate fi declarat cod portocaliu in ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. "Pentru că tot vorbim despre coduri de atenţionare şi proceduri de intervenţie in situaţii de urgenţă, trebuie să vă spun că suntem in cod portocaliu. Rezultatele programului naţional de analiză sunt sumbre la Botoşani", a declarat Gabriel Oprişanu in şedinţa Colegiului Prefectural.

Cancerul şi bolile cardio-vasculare sunt mai prezente in rindul botoşănenilor decit s-ar fi crezut, motiv pentru care ASP declanşează in această perioadă o campanie de educaţie sanitară. Edilii şefi au fost rugaţi să se implice in desfăşurarea acestora, in monitorizarea activităţii cabinetelor medicale şi chiar in situaţiile punctuale ce apar.