Fiscul a cerut falimentul lui Cuciureanu

1 octombrie 2005

Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) incearca sa recupereze datoria de 25 de miliarde de lei vechi pe care societatea Moldopan, patronata de Constantin Cuciureanu, o are la bugetul de stat, scrie, in editia sa de astazi, Monitorul de Botosani. Gheorghe Sorescu, directorul institutiei, a declarat ca singura solutie este declansarea procedurii de faliment. "Noi am facut si acest ultim demers la sfirsitul lunii septembrie. E ultima noastra solutie in ce priveste creantele pe care le avem de recuperat. Am incercat toate variantele, dar cind ai de-a face cu agenti economici care nu colaboreaza in nici un fel, atunci falimentul este ultima solutie ", a precizat, pentru Monitorul de Botosani,  Gheorghe Sorescu.
Sansele pentru a recupera banii sint insa firave. Asta pentru ca oamenii lui Cuciureanu au invatat lectia si inspectorii de la Finante sint literalmente fugariti cind trebuie sa faca un control. "Am pus sechestru pe bunurile detinute de Cuciureanu la Saveni. Cind sa fie evaluate, salariatii firmelor patronate de Constantin Cuciureanu au dat drumul la ciini sau pur si simplu au inchis portile. Nici sa vindem nu putem ", a spus, ziaristilor de la Monitorul de Botosani, Gheorghe Sorescu. Pentru bunurile aflate sub sechestru la Saveni au fost organizate 12 licitatii, dar nu s-a vindut nimic. Anumite persoane fizice cumparau caietul de sarcini dar nu se prezentau la licitatie.

Omul de afaceri Constantin Cuciureanu este cercetat de Parchetul National Anticoruptie pentru dare de mita si utilizarea creditelor in alte scopuri decit cele declarate precum si pentru complicitate la acordarea de subventii cu incalcarea legii si instigare la abuz contra intereselor publice in scopul obtinerii unor foloase materiale necuvenite.

loading...
loading...

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia