Centrul Militar Judeţean va fi mutat in sediul care a aparţinut societăţii Protect Plant. Şi asta deoarece clădirea de pe bulevard in care işi desfăşoară in prezent activitatea centrul militar judeţean a fost retrocedată. Fostul proprietar cere Consiliului Judeţean in subordinea căruia se află centrul o chrie de cel puţin 30 de euro pe metru pătrat. Preşedintele CJ Botoşani, Mihai Ţabuleac nu concepe să plătească o astfel de chirie proprietarului astfel că a fost găsită o locaţie nouă pentru Centrul Militar Judeţean. "Am procedat la o reconciliere cu proprietarul clădirii pentru a mă asigura că nu se va plăti o chirie exorbitantă pentru acea clădire şi am căutat altă soluţie pentru spaţiul centrului militar astfel incat il vom muta in sediul fostei societati Protect Plant", a declarat Mihai Ţabuleac, presedintele CJ Botoşani. Pentru cele două imobile de pe bulevard proprietarul cere 30 de euro pe metru pătrat pe motiv că se află intr-o zonă centrală a oraşului. Proprietarul a somat conducerea Consiliului Judeţean la plata acestei chiri sau evacuarea spaţiului. Interesant este că in ultimii ani mai multe spatii din judeţ au fost retrocedate şi din cauza chiriei foarte mari cerută de proprietari acestea zac nefolosite. Un exemplu il constituie chiar clădirea in care a funcţionat Muzeul de Etnografie. Judetul Botosani a rămas fara muzeu pentru că nu a găsit incă un spatiu adecvat pentru asta. Intr-o situatie similară sunt insă mai multe clădiri in care au functionat institutii publice si acum nu mai au spatii.