Accident feroviar cu implicarea trenului personal Dorohoi- Iasi

Soferul unui taxi si trei pasageri din autoturism au scapat cu viata dupa ce masina a fost lovita de trenul care circula din directia Dorohoi – Iasi, informeaza Tele M Iasi.

Soferul taximetrului in varsta de 62 de ani si restul persoanelor din masina au scapat din fericire doar cu cateva leziuni, dar in schimb s-au ales cu o sperietura sora cu moartea. Vina a fost a soferul care nu s-a asigurat la trecerea caii ferate. Accidentul s-a produs ieri dupa amiaza in localitatea Vladeni la trecerea de cale ferata. Soferul taxiului nu s-a asigurat, iar masina a fost lovita si tarata aproximativ 10 metri. Totul din cauza unei dispute intre soferul taxiului si pasagerul din dreapta. Clientul il acuza pe sofer ca vrea sa-l fure la kilometri. Un moment de neatentie era sa-i coste nu mai multi bani, ci viata.

Localnicii din Vladeni spun ca astfel de accidente se intampla frecvent in zona pentru ca linia nu este semaforizata. Trenul circula cu o viteza de 60 de kilometri la ora.Dupa ce ranitii au fost preluati de ambulantele SMURD, personalul Dorohoi – Iasi si-a continuat traseul.

Constantin Iepure, sef de statie Vladeni a declarat: " Mecanicul de locomotiva m-a sunat ca a avut un accident cu un taxi cu 4 insi in masina. Trenul a plecat dupa accident, nu putea sa stea acolo. Era cursa Dorohoi – Iasi. In tren nu au fost raniti."

Pentru ca nu s-a asigurat si pentru ca a pus viata clientilor in pericol soferul taxiului risca dosar penal.