Primele investigatii la tomograf se vor putea face abia in luna septembrie

Cel mai tarziu in luna septembrie botoşănenii vor putea face primele investigaţii la primul tomograf din judeţ. Directorul Spitalului judeţean Botoşani Doru Muntianu a declarat că tomograful se află in prezent in faza de testări urmand ca la sfarşitul lunii august să inceapă primele instruiri ale personalului medical care va lucra cu acest aparat. Instruirile nu se pot face decat după ce conducerea spitalului primeşte avizul din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). "Tomograful este funcţional, montat recepţionat, e in fază de testări de către producător. Urmează să primim aprobarea de la CNCAN şi abia după ce avem acel aviz care se dă cam intr-o lună după aceste testări putem incepe instruirile. Fără acest aviz nu putem face nimic", a declarat Doru Muntianu, directorul Spitalului Judeţean Botoşani. Instruirea personalului va dura in jur de două săptămani urmand ca in cursul lunii septembrie să inceapă primele investigaţii la primul tomograf din judeţ. Investigaţiile se vor face o parte gratuit, o parte prin compensare de către Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate sau plătite integral la cerere. "Tariful pentru o investigaţie este in funcţie de mărimea investigaţiei. Dacă, insă, e urgenţă in spital cu siguranţă va fi gratuit chiar dacă depăşeşte numărul investigaţiilor stabilite de cei de la CJAS", a mai spus directorul Spitalului Judeţean Botoşani.