Lucia Olaru Nenati, la Salonul Literaturii Romane din Bucovina

Salonul Literaturii Romane din Bucovina, aflat la ediţia a V-a, s-a desfăşurat in perioada 19 – 20 iunie 2008 la Suceava fiind organizat de Consiliul Judeţean, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera" şi Fundaţia Culturală a Bucovinei. Au participat edituri din ţară şi din străinătate, academicieni, profesori universitari, scriitori, oameni de cultură precum şi un numeros public. La acest Salon de Carte scriitoarea botoşănenă Lucia Olaru Nenati şi-a lansat cele două noi apariţii editoriale: ARCADE SEPTENTRIONALE, editura Academiei Romane şi GEORGE VOEVIDCA. VIAŢA ŞI OPERA, editura Mioriţa, Cimpulung Bucovina. Prezentarea cărţilor a avut loc in cadrul Zilei Cărţii Academice şi a fost făcută : acad. Dimitrie VATAMANIUC- Bucureşti, acad. Constantin CIOPRAGA- Iaşi, acad. Alexandrina CERNOV- Cernăuţi, prof. univ. dr. Nicolae GEORGESCU- Bucureşti, dr. Catinca AGACHI- Iaşi, Consul Dorin POPESCU- Cernăuţi, Vasile TĂRIŢEANU, poet- Cernăuţi, prof. Nicolae CIRLAN, critic literar- Suceava şi prof. Gheorghe MEDIAN, muzeograf din Botoşani

Salon_Carte__Suceava__19_20_iunie_2008.jpg