Municipalitatea botosaneană va face receptia la Sala Polivalenta la mijlocul lunii

La mijlocul acestei luni municipalitatea botoşăneană va recepţiona de la CNI obiectivul de investiţii urmand ca in iulie investiţia să fie dată in folosinţă. Constructia salii, care va avea 1.700 de locuri pe scaune, a costat peste 2,5 milioane de euro. Sala va fi predata de Compania Nationala de Investitii la Primarie, care va trebui sa faca dotarile cu scaune si echipamente. Recepţia se va face in jurul datei de 16-17 iunie. Lucrările la sala polivalentă au inceput in 1988 insă abia din 2003 au fost preluate de CNI. Sala Polivalenta va fi inaugurata la mijlocul lunii iulie, autoritatile dorind sa marcheze evenimentul cu un spectacol. La partea de dotări obiectivul va beneficia de scaune, echipament de joc, sală de forţă, mobilier pentru vestiare şi celelalte spaţii. Sala Polivalentă este destinată atat desfăşurării activităţilor sportive, cat şi unor manifestări culturale