Campanie impotriva poluării apelor cu substanţe chimice şi cu resturi menajere

In perioada 21-31 mai, Direcţia Apelor Prut a desfăşurat o campanie iniţiată de Ministerului Mediului si Dezvoltării Durabile, prin intermediul careia si-a propus sa traga un semnal de alarmă pentru sistarea poluării apelor cu substanţe chimice dar şi cu resturi menajere. Cu acestă ocazie au fost distribuite cetăţenilor, autorităţilor locale şi agenţilor economici din spaţiul hidrografic Prut- Birlad (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) peste 15 000 de broşuri, pliante si afişe cu tema "Pune preţul corect pe apă". "Mesajele noastre către opinia publică reprezintă gesturi simple, pe care le putem indeplini fără mari eforturi, dar care inseamnă enorm pentru un mediu curat şi o viaţă sănătoasă: sa nu aruncam resturile din gospodărie şi alte gunoaie in riuri, lacuri sau pe malurile acestora. Apa poluata se infiltreaza in sol şi, in cele din urmă, ajunge inapoi in casele noastre", a declarat Corneliu Creţu, director al Direcţiei Apelor Prut. Campania de informare a cuprins şi o componentă dedicată copiilor. Prin intermediul Sistemelor de Gospodărire a Apelor au fost organizate actiuni de informare despre gospodarirea eficienta a resurselor de apa in 45 de institutii de invăţămint.