Bolnavii care se află internaţi in spital nu vor putea vota decat daca vor solicita urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul prevăzut de lege. Directorul Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani, Gabriel Oprişanu a declarat că la alegerile locale nu vor fi organizate sectii de votare speciale in unităţile sanitare cu paturi. Oprişanu a motivat această decizie prin aceea că se incearcă evitarea unor nereguli care pot apărea in condiţiile in care la aceste alegeri alegătorii nu pot vota decit in localitatea in care au domiciliul trecut in actul de identitate. "In unitatile
sanitare cu paturi, conform hotararii Comisiei electorale, nu se
organizeaza sectii de votare. Avand in vedere ca fiecare persoana
voteaza in localitatea de domiciliu, si intr-un spital sunt persoane
care nu locuiesc doar in municipiul Botosani sau in localitatile in
care se afla spitalele unde sunt internati, pentru a se preintampina
anumite neregularitati, s-a decis sa nu se infiinteze sectii de votare
in unitatile medicale cu paturi", a declarat Gabriel Oprişanu, directorul ASP Botoşani.