Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, o atenţionare "COD GALBEN" pentru judeţul Botoşani fenomenele vizate fiind ploi, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vintului şi izolat căderi de grindină.
Potrivit atenţionării meteorologice in intervalul 21.05.2008, ora 18.00- 23.05.2008, ora 21.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată in toată ţara. In cursul zilei de joi, 22 .05.2008, ploile vor avea un caracter trecător şi torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25- 40 l/mp, izolat peste 50- 60 l/mp in 24 de ore.
Avind in vedere fenomenele meteo periculoase prognozate Centrul Operaţional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a luat măsuri de gestionare a situaţiei. De asemenea, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost avertizate pentru a monitoriza situaţia şi a anunţa in cel mai scurt timp Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Grupul de Suport Tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă in cazul generării unor fenomene periculoase.