Reabilitarea şi consolidarea Teatrului Mihai Eminescu se va face printr-un proiect pe care municipalitatea botoşăneană l-a depus in cadrul Programului Operaţional Regional de Dezvoltare, pe axa 1 care a fost lansată recent. Municipalitatea botoşăneană a depus proiecte pe toate axele din cadrul acestui program, inclusiv pe axa 1 intitulată "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor" unde se pot accesa şi cei mai mulţi bani. "Noi suntem la faza de pregătire a documentaţiei tehnice, respectiv elaborarea planului integral de dezvoltare urbană.Ne-am propus să prindem in reabilitare totală atat centrul oraşului cat şi Parcul Tineretului şi Parcul Griviţa", a declarat priamrul de Botoşani Cătălin Flutur. Proiectele de pe axa 1 din cadrul POR se adreseaază numai municipiilor iar fondurile care pot fi absorbite ajung la 45 de milioane de euro. Pe langă reabilitarea zonelor pietonale, a străzilor dar şi a spaţiilor verzi cum ar fi Parcul Tineretului, municipalitatea işi propune in cadrul acestei axe dezvoltarea unui proiect care să cuprindă reabilitarea şi consolidarea teatrului Mihai Eminescu avand in vedere stadiul precar in care se află clădirea instituţiei la această dată dar şi un centru de zi pentru persoanele defavorizate in Parcul Tineretului. "Cand vorbim de proiecte eligibile pe această axă trebuie să avem grijă de partea socială şi de partea culturală şi de asta ne-am gandit la Parcul Tineretului şi la Teatrul Mihai Eminescu", a mai spus Cătălin Flutur.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026... - Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026... - FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026...apetrans

- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Un bărbat de 52 de ani a dat de necaz la frontiera Rădăuți Prut. Polițiștii i-au făcut dosar penal
12 martie 2026... - El este David Popovici, elevul din Botoșani care s-a calificat la două olimpiade naționale
12 martie 2026... - Primarul din Flămânzi s-a înțeles cu procurorii DNA. Ce pedeapsă va primi Dan Oloeriu
12 martie 2026... - Fiica unui botoșănean stabilit în Marea Britanie, în finala Kids of the World. Când va fi mare vrea să reprezinte România pe cele mai mari podiumuri din lume
12 martie 2026... - Veste bună! Copilul găsit plângând pe o stradă din Botoșani a ajuns la familia sa
12 martie 2026... - Copil pierdut pe o stradă din Botoșani. O mămică a sunat la Poliție
12 martie 2026...ddd

- FOTO & VIDEO Cu cât se vând mieii pentru masa de Paște la Botoșani. „Eu vă spun că acesta este prețul corect”
12 martie 2026... - „Shopping” neobișnuit la Botoșani! Un bărbat și-a schimbat garderoba direct la ghenă
12 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


