Pompierii botosaneni au fost solicitati sa intervina in salvarea unui baietel de 9 ani care urcase pe acoperisul unei centrale termice din Saveni. Cea care a solicitat ajutorul pompierilor a fost mama baiatului. Fără să constientizeze pericolul, Ştefan Andrei S. s-a urcat intr-un copac de lingă centrala termică şi de aici pe clădire, care are o inălţime de aproximativ 5 metri. In scurt timp a realizat că nu mai poate să coboare şi a cerut ajutor părinţilor. Intrucit aceştia nu au au găsit o scară suficient de inaltă pentru a urca pe clădire au decis să apeleze la pompierii profesionişti. In cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni s-a deplasat la locul indicat. Cu ajutorul unei scări culisante unul dintre servanţii pompieri a urcat pe clădire şi l-a coborit pe baiat in siguranţă. Acţiunea de salvare a durat mai puţin de 5 minute, copilul fiind redat părinţilor teafăr.