Se anunta biruri noi

Modificarile la Codul Fiscal nu vor afecta mediul de afaceri. Cel putin asa sustine ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu. Cu toate acestea, de la anul, impozitele vor fi mai mari si se va renunta la anumite avantaje fiscale. Dintre schimbari, Vladescu a precizat astazi ca ministerul nu va renunta la propunerea de impozitarea cu 0,5 % a mijloacelor fixe, si nici la impozitarea veniturilor informaticienilor.
Ministerul Finantelor propune renuntarea la impozitul de 16% pentru cistigul din vinzarea unei proprietati, dar introduce un impozit de 2% pe valoarea tranzactiei. Cea mai controversata impozitare este cea care deriva din valoarea de achizitie a mijloacelor fixe care depasesc 15 milioane de lei.
Despre aceasta masura, fostul ministru al finantelor publice, Mihai Tanasescu, declara saptamina trecuta ca va reduce efectul pozitiv al reducerii contributiilor de asigurari sociale si vor afecta in mod negativ mediul de afaceri: "Cea mai flagranta greseala este introducerea impozitului de 0,5% pentru valoarea ramasa a imobilizarilor corporale. Este vorba de o dubla impozitare. Pe de o parte, companiile platesc impozite pe cladiri si autovehicule la bugetele locale si, pe de alta parte, un alt impozit pentru aceleasi active va merge la bugetul de stat", a afirmat Mihai Tanasescu.
Ministrul Finantelor mai doreste introducerea unei taxe noi pentru restaurante, care a amintit de taxa pe scaun propusa de un alt ministru de finante, Decebal Traian Remes.
Mai mult, de la 1 ianuarie, veniturile realizate pe piata de capital, dar si cele din dividende si din dobinzi vor fi impozitate cu 16%, conform proiectului de modificare a Codului Fiscal. Masura se aplica pentru depozitele constituite dupa 1 ianuarie 2006, si se refera la dobinzile rezultate din depozitele la termen, la vedere, si conturile curente.
Explicatiile furnizate de ministrul finantelor au fost receptate cu oarecare scepticism. Specialistii sint de parere ca exista o presiune destul de puternica pentru ca unele propuneri facute de ministrul Vladescu sa nu fie puse in practica. Antena3