Parchetul de pe lingă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul Crulic şi va face verificări in acest caz, a declarat miercuri prim-procurorul Parchetului de pe lingă Tribunalul Bucureşti, Dragoş Nestor. Potrivit acestuia,A?Parchetul Capitalei a primit dosarul Crulic ca urmare a declinării făcute de Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani.
"Noi am primit acest dosar, care era format din ordonanţa de declinare a competenţei şi dintr-un memoriu al unei rude a victimei care se arăta nemulţumită de modul in care victima a fost tratată in Polonia, de la Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani. Am declanşat apoi procedura conflictului negativ de competenţă iar dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lingă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie care urmează să stabilească competenţa in această cauză", a declarat Nestor.
Claudiu Daniel Crulic a fost arestat la 10 septembrie 2007 sub acuzaţia că la 11 iulie ar fi furat, la Cracovia, protofelul unui judecător polonez. Pe 18 septembrie a intrat in greva foamei dorind să-şi susţină nevinovăţia şi pentru a protesta faţă de lipsa de contact cu personalul consular roman. Potrivit MAE, Crulic a fost pus sub acuzare la 30 noiembrie 2007 impreună cu prietena sa pentru furt. In inchisoare, Crulic a susţinut că este nevinovat şi a intrat in greva foamei. El a decedat in 18 ianuarie, la patru zile după ce un tribunal decisese hrănirea sa prin perfuzii.