Spicul 2 Dorohoi a ciştigat licitaţia pentru programul de distribuire a laptelui şi cornului in gimnaziile din zonele Botoşani, Dorohoi şi Flăminzi. Pentru derularea programului in Darabani, Săveni, Truşeşti şi Suliţa, ciştigătoare a fost desemnată Cosmi Săveni, cealaltă firmă participantă la licitaţie.
La licitaţia organizată de Consiliul Judeţean (CJ) a fost luată in discuţie chiar posibilitatea excluderii firmei Spicul 2, pe motiv că a creat mai multe probleme. Prima a fost refuzul de a semna contractul, după ciştigarea licitaţiei pentru anul şcolar 2007-2008. Prin nesemnarea contractului, firma a pierdut aproximativ 500 milioane lei vechi, reprezentind garanţia. Atunci au fost lăsate descoperite patru mari zone, respectiv Botoşani, Dorohoi, Flăminzi şi Suliţa, iar CJ a fost nevoit să recurgă la o negociere de urgenţă cu firmele de profil. Situaţia a creat, insă, prejudicii CJ prin faptul că preţurile rezultate după negociere au fost mai mari decit cele din urma licitaţiei. In urma unor noi proceduri de achiziţie, firma dorohoiană a ciştigat din nou zona Suliţa. Insă, chiar din debutul programului mii de elevi au reclamat că au primit lapte inăcrit.
A urmat un scandal in urma căruia societatea a fost amendat de Direcţia Sanitar Veterinară cu 100 de milioane de lei vechi şi de Protecţia Consumatorilor cu 70 de milioane. "Pentru că buletinele de analiză au arătat că nu a existat o infestare cu bacterii patogene, ci doar o modificare fizico-chimică a produsului s-a permis participarea la licitaţie, interzicerea participării dictindu-se in caz de prejudiciu grav. Intreaga comisie de licitaţie a votat că prejudiciul nu este grav, mai ales că societatea a fost deja sancţionată", a precizat Marcela Lozneanu, vicepreşedinte al CJ.
Spicul 2 a ciştigat licitaţia pentru perioada rămasă pină la sfirşitul anului cu preţul 0,85 de lei pe pachet (lapte şi corn) şi va livra lapte producţie proprie, in timp ce firma Cosmi Săveni a ciştigat cu un preţ de 0,86 de lei pe pachet, cu lapte Dorna. De lapte şi corn beneficiază in fiecare zi 59.575 de elevi din judeţul Botoşani.