Candidatul unic la şefia Casei de Asigurări a picat examenul

Surpriză la concursul pentru ocuparea postului de preşedinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS). Singurul candidat pentru funcţia de conducere a instituţiei botoşănene a fost declarat respins la proba scrisă care a avut loc in prima zi a acestei săptămini. Concursul a fost organizat de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) după ce toţi şefii instituţiilor judeţene similare cu cea de la Botoşani au fost eliberaţi din funcţie după o modificare a statutului şi a criteriilor de evaluare a acestora. Rodica Cociorvă, şeful departamentului juridic al CAS, a fost informată ieri dimineaţă că lucrarea sa a fost apreciată cu 3,60, notă insuficient pentru a participa şi la proba interviu ce ar fi trebuit să aibă loc azi.

Pe lingă Rodica Cociorvă, alţi 13 candidaţi au picat examenul de luni, iar cinci au fost fie respinşi la inscriere, fie nu s-au prezentat. Printre cei picaţi au fost candidaţi din Bistriţa, Satu Mare, Dolj, Sibiu, Galaţi sau Iaşi, candidatul de la Vilcea fiind notat cu unu. Juristul botoşănean a depus deja contestaţie cu privire la modul de corectare a lucrării şi nota primită, aşteptind ca in 24 de ore să i se comunice rezultatul. Rodica Cociorvă este de părere că totul se reduce la un război de interese intre ministrul Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, şi preşedintele CNAS, democratul Vasile Ciurchea. "Am pierdut o luptă, dar nu războiul. Nu consider acest rezultat un eşec, este motivaţia de a mă pregăti să fac faţă standardelor impuse de acest concurs. Ce nu mă doboară mă intăreşte, deci voi continua ce am inceput. Nu am motive de a pleca capul la acest insucces trucat", a precizat Rodica Cociorvă.

Rezultatul de ieri a insemnat insă şi o nouă lovitură asupra influenţei deputatului Liviu Cimpanu la conducerea unor instituţii botoşănene, după ce la Direcţia Agricolă a fost numit un alt director interimar decit persoana susţinută de acesta. Surse din cadrul CAS spun că şi candidatul la conducerea instituţiei avea declarat sprijinul liderului liberalilor botoşăneni. Peste două săptămini se preconizează organizarea unui nou concurs, cind este posibil ca şi fostul preşedinte, Rodica Huţuleac, să candideze.