Maternitatea a primit la finele săptăminii trecute incubatoare ultraperformante şi aparatură de asistare a respiraţiei artificiale, evaluate la peste 100.000 de euro bucata. Aparatura a ajuns in judeţ printr-o finanţare asigurată de Banca Mondială. Potrivit managerului unităţii sanitare, mare parte a aparaturii care va dota spitalul va fi destinată secţiei de terapie intensivă, acolo unde se regăsesc de fiecare dată cazurile cele mai grave. Astfel, in dotarea secţiei au intrat deja incubatoare speciale, cu senzori de umiditate, de oxigen, de temperatură, incubatoare dotate cu cintar şi cu servomecanisme de control. "Fiecare astfel de aparat costă peste 100.000 de euro. Dar acestea nu vor fi cele mai scumpe pe care unitatea noastră le va primi. In viitorul apropiat vor mai sosi aparate pentru secţiile de reanimare, evaluate la sume şi mai mari. In total investiţiile se vor ridica la aproximativ 2,4 milioane de euro", a precizat Ladislau Szente, managerul general al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie. Restul banilor vor fi trimişi pentru reabilitarea a două secţii ale spitalelor şi aducerea la standarde europene din punctul de vedere al circuitelor şi curăţeniei.
Pentru aceeaşi secţie se vor primi şi două aparate speciale pentru respiraţia artificială a nou-născuţilor, aparate care depăşesc ca preţ 100.000 de euro. Nou-născuţii cu probleme respiratorii vor avea o şansă in plus conectaţi la aceste aparate, pină in prezent singura lor şansă fiind solicitarea unei ambulanţe speciale de la Maternitatea din Iaşi