Poliţia Comunitară lansează campania „Spuneţi DA curăţeniei, spuneţi DA unui oraş civilizat, european!”

Poliţia Comunitară Botoşani a demarat o campanie de mobilizare a tuturor cetăţenilor pentru a ieşi la curăţenie desfăşurată sub genericul "Spuneţi DA curăţeniei, spuneţi DA unui oraş civilizat, european!". Aceasta campanie are ca scop sensibilizarea cetăţenilor pentru curăţenia zonelor din jurul blocurilor şi a spaţiilor verzi. Se urmăreşte de asemeni conştientizarea populaţiei asupra faptului că fiecare cetăţean trebuie să se comporte cu responsabilitate, contribuind implicit prin atitudinea sa la menţinerea curăţeniei oraşului. Cetăţenii Botoşanilor sunt astfel informaţi asupra faptului că, este interzisă abandonarea de deseuri pe domeniul public şi prin astfel de acţiuni riscă să fie sanctionaţi cu amenzi. Cu această ocazie sunt distribuite in municipiul Botoşani, atit la asociaţiile de proprietari, cit şi in şcoli afişe. Acestea conţin sfaturi pentru cetăţeni, precum şi atenţionări asupra sancţiunilor prevăzute pentru incălcarea normelor privind păstrarea curăţeniei, stabilite prin hotăririle de Consiliu Local. "Prin această campanie venim in intimpinarea Primăriei şi a Consiliului Local Botoşani ce pregăteşte luna curăţeniei. Este necesară puţină bunăvoinţă ca cetăţeanul, prin gesturi simple, să contribuie la imbunătăţirea imaginii oraşului in care locuieşte", a declarat directorul executiv al Poliţiei Comunitare Botoşani Vasile Răileanu.