Macaleti si Flutur, martori in procesul dintre Contac si Roman

Luni a avut loc un nou termen in procesul dintre fostul prefect Cristian Roman şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Conţac, la care au fost aduşi ca martori mai mulţi politicieni. Unul dintre martori a fost deputatul Costică Macaleţi, din partea preşedintelui CJ. Acesta a precizat că părţile din dosar au ajuns la un conflict după ce, de la Prefectură, s-au făcut incercări de suspendare a preşedintelui CJ şi organizarea de noi alegeri pentru ocuparea funcţiei. Motivul suspendării ar fi fost o anumită incompatibilitate a lui Constantin Conţac. Mai mult decit atit, martorul a precizat că o parte din proiectele de hotărire de Guvern iniţiate de CJ nu au fost finalizate, deoarece nu era şi semnătura prefectului. "Intre cele două instituţii au fost relaţii tensionate generate uneori de conflictele personale ale celor doi şefi", a declarat in faţa instanţei Costică Macaleţi. La acest termen a fost audiat şi Sorin Grindei, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Acesta a precizat că in opinia lui plecarea fostului prefect Cristian Roman a fost cauzată de Conţac. De asemenea, un alt martor al acestui proces a fost primarul Cătălin Flutur, insă acesta a refuzat să comenteze ulterior declaraţia sa in faţa completului de judecată.
Acţiunea in instanţă a fost inaintată de fostul prefect, care a solicitat daune de 300.000 de lei, pe motiv că ar fi fost insultat de Conţac. Reclamantul declara la intentarea acţiunii că a deschis proces deoarece afirmaţiile şefului CJ i-au afectat familia. In replică, preşedintele CJ a precizat că poate demonstra afirmaţiile făcute la adresa fostului prefect