O excursie de duminica s-a transformat pe neasteptate intr-o tragedie fara precedent pe un lac din statul american New York. 21 de oameni si-au pierdut viata dupa ce vaporasul lor s-a rasturnat si s-a scufundat. Ceilalti pasageri au reusit sa ajunga la mal, ajutati si de localnici. Naufragiul s-a produs atit de repede, incit nimeni nu a mai apucat sa-si puna vesta de salvare.
Locuitorii de pe malurile lacului George nu-si mai amintesc de un accident cu urmari atit de grave. Vremea era senina, iar apele lacului pareau linistite. Vaporasul cu pereti de sticla transporta 47 de pasageri, in majoritate oameni in virsta veniti in excursie in regiunea pitoreasca din nordul statului New York.
Anchetatorii cred ca la originea accidentului s-a aflat trecerea unui alt vas, mult mai mare. Acesta a dat nastere unui val puternic care a rasturnat mica ambarcatiune. Localnicii de pe mal si ceilalti navigatori au sarit in ajutorul pasagerilor, dar pentru multi era deja prea tirziu.
Supravietuitorii au fost dusi la spital, unde cinci dintre ei au fost internati pentru coaste rupte si alte rani. Capitanul vasului, singurul marinar de la bord, a reusit sa scape, dar tragedia il va urmari, probabil, toata viata. Antena3




























