Directia de Finante Iasi se va implica in controlul MobConf SA Flăminzi

Prefectul Gheorghe Sorescu a primit un raport intermediar din partea comisiei de control numite pentru verificarea aspectelor sesizate in petiţia angajatelor de la SC S&V MobConf SA Flăminzi cu privire la neplata drepturilor salariale. Prin petiţia adresată prefectului, salariaţii unităţii au solicitat să fie informaţi cu privire la stadiul de soluţionare a dosarului avind ca obiect neplata drepturilor băneşti in perioada mai-iunie 2006 şi cu privire la deschiderea unei linii de creditare fără acordul lor. In prezent, la Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani, se află in lucru un dosar avind ca obiect aspectele sesizate de petenţi, insă principiul constituţional al separaţiei puterilor in stat nu permite imixtiunea Prefectului sau a instituţiei in astfel de cauze, se precizeaza intr-un comunicat de presa remis de Cancelaria Prefectului. Comisia numită de prefect a verificat insă aspectele administrative şi procedurale. Primele verificări au arătat că SC S&V MobConf SA Flăminzi a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului Botoşani, ca urmare a schimbării sediului firmei la Hirlău, in judeţul Iaşi. Drept urmare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) nu are competenţă materială şi teritorială pentru efectuarea verificărilor. De aceea, s-a solicitat sprijinul DGFP Iaşi in continuarea controlului. Reprezentantul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) a confirmat că, pentru perioada mai-iunie 2006, SC S&V MobConf Hirlău, cu punct de lucru in oraşul Flăminzi, a depus la ITM Botoşani copii după dovezile de calcul a salariilor pentru un număr de 181 de angajaţi. Potrivit datelor existente pe site-ul ONRC, SC SC S&V MobConf SRL, cu sediul la Hirlău, se află in prezent in procedură de reorganizare judiciară, procedură iniţiată de DGFP Iaşi ca urmare a debitelor de peste 1,2 milioane lei, acumulate faţă de bugetul consolidat. Drept urmare, un reprezentant al Corpului de Control al Prefectului i-a contactat deja, telefonic, pe semnatarii petiţiei, pentru a-i consilia in vederea inscrierii la masa credală, pentru a-şi putea recupera datoriile. Răspunsul le va fi transmis şi in scris. Comisia de control işi va continua activitatea incepind cu data la care se vor primi rezultatele verificărilor efectuate de DGFP Iaşi.