Deputatul Radu Dragus, care este si presedintele organizatiei judetene a Partidului Democrat (PD), doreste sa elimine actele de coruptie din administratie. Acesta si-a exprimat nemultumirea fata de activitatea desfasurata de Curtea de Conturi si a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca lucreaza la proiectul legislativ privind functionarea acestei institutii. Deputatul PD de Botosani sustine ca, in prezent, nu exista o institutie puternica care sa controleze modul de cheltuire a banului public. "In ultimii ani, Curtea de Conturi nu a facut decit sa micsoreze numarul de controale, in timp ce institutiile europene au inceput sa sesizeze din ce in ce mai mult actele de coruptie din administratie", precizat Radu Dragus. Acesta sustine ca a mai inaintat si o propunere legislativa privind finantarea partidelor politice si a campaniei electorale. Potrivit lui Radu Dragus, orice problema legata de finantarea partidelor politice nu are cine sa o rezolve si nici cine sa judece cazurile de infractiune.
Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro
Exprima-ti parerea pe [email protected]




























