Şapte dintre chiriaşii municipalităţii riscă să rămană fără casă in toiul iernii dacă pana la mijlocul lunii februarie nu vor plăti datoriile pe care le au către principalii furnizori dar şi chiria pe lunile restante. Directorul societăţii Locativa Botoşani, Florinel Gornea a declarat că mai au timp pană la 15 februarie să-şi achite măcar o parte din aceste datorii. "Şapte persoane sunt in situaţia de a fi evacuate dar i-am mai păsuit, avand in vedere ca au fost sărbătorile, pana la 15 februarie. Nu vor fi evacuati dacă işi vor plăti fără probleme", a declarat Florinel Gornea, directorul Locativa Botoşani. Banii pe care aceştia ii datorează ajung la sume de circa 50-60 de milioane de lei vechi pe apartament. Anul trecut au fost evacuate din casă din cauza datoriilor prea mari două familii. Deşi legea prevede ca după trei luni de neplată a chiriei, chiriaşii să fie acţionaţi in Instanţă, conducerea societăţii Locativa a luat decizia ca recuperarea debitelor in Instanţă să se facă după şase luni de neplată. "La trei luni conform legii am dreptul să-l dau in judecată pentru recuperarea datoriilor insă uneori e penibil să-l dau in judecată pentru că la trei luni şi jumătate el vine şi achită şi trebuie să opresc procesul", a mai spus directorul Locativa Botoşani. Anul trecut 10 la sută din chiriaşii care au fost la un pas de evacuare au plătit pe ultima sută de metri conducerea societăţii aflată in administrarea Consiliului Local fiind nevoită să ceară Instanţei de Judecată stoparea procedurii. "Eu chiar nu ii inţeleg de ce plăteşte numai cand ajunge la ananghie. Abia atunci vin şi plătesc pe cateva luni".
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Medic condamnat după un accident mortal
14 martie 2026... - Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026... - CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026...apetrans

- FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Elicopterul SMURD chemat de urgență, astăzi, la Botoșani. Un bărbat se zbate între viață și moarte
14 martie 2026... - „Dumnezeu lucrează prin oameni”. Mesajul de mulțumire al Andrei, mama polițist din Botoșani, care nu s-a lăsat învinsă
14 martie 2026... - El este „elevul cotonog” din Botoșani care a cucerit internetul! „Mamei îi place ce fac!”
14 martie 2026... - FOTO Incendiu mistuitor într-o gospodărie din județul Botoșani! Pompierii au intervenit de urgență
14 martie 2026... - FOTO Accident în județul Botoșani! O mașină a fost avariată
14 martie 2026... - Prima expoziție personală a artistei Cristina Venedict, la Memorialul Ipotești
14 martie 2026...ddd

- Medic condamnat după un accident mortal
14 martie 2026... - Tragedie! Polițistul din Botoșani, lovit de o mașină, s-a stins din viață. Alex urma să împlinească 26 de ani
14 martie 2026...
Anunturi
- Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026 - Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026


