Deşi campania electorală s-a incheiat, PNL Botoşani continuă să cumpere voturile electoratului, este de părere liderul PNG , Dorin Ciuştea. El a spus că mita electorală şi cumpărarea voturilor a devenit tendinţa oricăror formaţiuni politice aflate la putere. Ciuştea a dat exemplu ultima şedinţă de Guvern cand au fost repartizate numai pentru judeţul Botoşani 150 de miliarde către primăriile conduse de primari PNL şi PSD. "La ora actuală mita electorală şi cumpărarea voturilor este tendinţa majorităţii formaţiunilor politice. Mă refer la PNL indeosebi care este la guvernare şi care atat in campania electorală, dar şi după alegerile pentru europarlamentare continuă să mituiască electoratul şi să işi cumpere voturile. La Botoşani au venit 150 de miliarde de lei dar sumele mari care au fost
alocate la primăriile PNL şi PSD acum pe ultima sută de metri, cand de
fapt pe 21 decembrie se incheie anul financiar 2007. A aloca in cateva
zile pană la sfarsitul anului atatia bani pana la sfarsitul anului
reprezintă o hoţie făţişă. E vorba de bani publici deturnaţi in interes
privat pentru cumpărarea voturilor", a declarat Dorin Ciuştea, liderul PNG Botoşani. In opinia liderului PNG in acest fel politica devine afacerea celor de la putere. "Politica a devenit o afacere.Banii aştia vor merge pe un circuit foarte simplu. De la Guvern la bugetul local şi de aici la firmele agreate de partidul şi primarul respectiv. După care banii se intorc in puşculiţa partidului, in buzunarul primarului. O parte vor merge in beneficiul firmei şi foarte puţini din aceşti bani publici vor fi destinaţi in scopul in care ei au fost alocaţi", a mai spus vicepreşedintele CJ Botoşani.