Judetul Botosani isi mentine statutul de lider national la mortalitate infantila, capitol la care tarile moderne raporteaza progrese insemnate. Astfel, desi in primele noua luni ale acestui an s-a constatat o scadere a indicelui mentionat, cifrele sunt in continuare extrem de mari. Mai mult, ceea ce ii ingrijoreaza pe specialisti este ca doua dintre institutiile cele mai importante in domeniu, Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) si Directia Judeteana de Statistica (DJS), prezinta date diferite, reprezentantii DJS avand o situatie mai apropiata de adevar. Acestia raporteaza ca, in primele trei trimestre din 2007, s-au inregistrat 71 de decese in randul micutilor cu varste sub un an, rata mortalitatii fiind de 20,4 la mie, de aproape doua ori mai mare decat media pe tara (12). Judetul Mehedinti, urmatorul la acest capitol, are o rata a mortalitatii de 18, cu 33 de decese la aceeasi categorie de varsta. Situatia ar fi mai buna in judet daca si numarul nascutilor ar fi mai mare, insa se pare ca 2007 va fi primul an in care vor fi adusi pe lume mai putin de 4.000 de copii.
In acelasi timp, reprezentantii ASP au comunicat doar 55 de decese in randul copiilor, neavand o explicatie pentru aceasta diferenta. Cu toate acestea, persoanele care coordoneaza programele de sanatate ale ASP si angajatii Biroului de protectie a mamei si copilului au in fiecare luna actiuni in mediul rural, unde se intalnesc cel mai des decese. "De vina e si ignoranta parintilor pentru numarul mare de decese in randul bebelusilor. Se tot incearca constientizarea mamelor, dar tot timpul avem parte de cazuri de mame care ajung la maternitate fara ca nimeni sa fi luat in evidenta acea sarcina si sa o fi monitorizat. Acestea sunt cazurile cel mai des intalnite care sfarsesc si cu deces", a precizat un asistent din cadrul ASP.
In acest an, numarul deceselor in randul bebelusilor a scazut sub 10 milioane in intreaga lume, dupa cum mentioneaza raportul "Progresul pentru Copii", redactat de UNICEF. Documentul, care analizeaza actiunile intreprinse in patru domenii prioritare, respectiv sanatate, educatie, combaterea HIV-SIDA si protectia impotriva exploatarii si a abuzurilor, mentioneaza ca fata de 1960, cand s-a inceput monitorizarea, numarul de decese infantile a scazut cu 60%
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia