Prefectul cere controale sporite de Sărbători

Toţi agenţii economici care comercializează produse alimentare, pirotehnice, cei care organizează festivităţi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă şi cei care vind brazi vor avea parte de controale. Prefectul Gheorghe Sorescu a reactivat luni Grupul Operativ de Control, format din reprezentanţii Direcţiei Silvice, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Gărzii Financiare, Autorităţii de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Primul reprezentant al Guvernului in teritoriu le-a cerut membrilor conducerii acestor instituţii raportări privind programul de acţiune stabilit pentru perioada 1 decembrie- 15 ianuarie. "Fiecare instituţie işi va pune in practică programul său, insă dacă va fi nevoie, se vor constitui şi comisii mixte, prin Ordin al prefectului", a declarat Gheorghe Sorescu. De asemenea, luni a fost convocată la Instituţia Prefectului comisia pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori, formată din reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Gărzii de Mediu, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Silvice şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Aceste instituţii işi vor intensifica controalele in vederea depistării şi eliminării tăierilor ilegale de brazi şi a comercializării acestora, se precizeaza intr-un comunicat remis de Cancelaria Prefectului. "In cadrul acestei comisii s-a hotărit avertizarea Primăriei Municipiului Botoşani pentru a stabili zone autorizate pentru comercializarea brazilor. Cei care vor vinde in alte zone decit cele autorizate vor trebui să răspundă in faţa legii", a declarat subprefectul David Şalgău Aniţei.