Prefectul Gheorghe Sorescu a subliniat importanţa apartenenţei noastre la o Europă unită

Prefectul
Gheprghe Sorescu a participat la manifestările dedicate Zilei Naţionale. El s-a
arătat onorat că participă in calitate de prefect la aceste manifestări şi a
subliniat importanţa apartenţei noastre la o Europă unită. "Am onoarea să
mă aflu aici, pentru prima dată in calitate de prefect, la sărbătoarea Marii
Uniri şi mărturisesc că incerc o emoţie de două ori mai puternică. In primul
rand pentru că sunt mandru să fiu roman şi să păstrez in inimă sacralitatea
Zilei Naţionale.
In al doilea rand pentru că Dumnezeu m-a invrednicit să reprezint in
această sfantă zi Guvernul Romaniei",
a declarat prefectul Gheorghe
Sorescu.
După ce oficialităţile au ciocnit o cupă de şampanie la
Instituţia Prefectului in cinstea acestui eveniment ele s-au deplasat catre Piaţa 1
Decembrie unde au asistat la un ceremonial militar şi religios unde fiecare a rostit cate un discurs. Evenimentul a fost
marcat şi de depunerea jurămantului de credinţă a celor mai noi angajaţi de la Inspectoratului
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) .