Tinerii profesori botoşăneni invitaţi să participe la o bursă in Germania

13 noiembrie 2007

Inspectoratul Şcolar Botoşani a primit o invitaţie de la o fundaţie germană adresată tinerilor profesori care vor să lucreze in administraţie. Ei pot beneficia de o bursă pe care fundaţia Robert Bosch din Stuttgart o lansează anul acesta in Romania către cadrele didactice tinere. Conducerea IŞJ Botoşani a trimis invitaţia in şcoli pentru ca dascălii să ia cunoştinţă de această iniţiativă. "Este o fundaţie germană care are un prioiect finanţat pentru formarea tinerilor in management şi ne-au lansat şi nouă invitaţia pe care am transmis-o deja in şcoli. Este vorba despre stimularea resurselor umane pentru tinerii care sunt in administraţie in ţările din Est", a declarat şeful IŞJ Botoşani Horia Negrescu. Fundaţia Robert Bosch a deschis in anul 2001 un program de burse dedicat tinerelor cadre de condcuere din Europa Centrală. In cadrul aceluiaşi program un număr de 25 de tineri cu merite deosebite care sunt angajaţi ai sectorului public, in special adminsitraţie publică pot participa in cadrul unei noi burse de nouă luni in Germania. Invitaţia a fost lansată atat in Romania cat şi in Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Bursierii au ocazia să cunoască Germania prin intermediul acestei experienţe interculturale dar şi prin faptul că vor putea lucra in organele adminsitrative germane. Perioada de inscriere pentru a a participa la acest program se incheie la data de 7 decembrie anul curent.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia