Bolnavii cronici vor primi medicamentele prin poştă pentru a se evita cozile de la farmacii. Cel puţin aceasta este una din intenţiile Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani pentru anul următor. Directorul ASP, Gabriel Oprişanu, a declarat că se gandeşte la un proiect pe care intenţionează să-l pună in aplicare incepand de anul viitor prin care medicamentele pentru bolile cronice şi reţetele cu valoare mai mare de 200 lei să fie centralizate la medicii de familie şi trimise apoi la farmacii. După analiza lor de către farmacişti medicamentele vor fi trimise prin poştă bolnavilor la domiciliu. "In occident chestia asta se intimplă. In momentul in care ai o reţetă mai consistentă vine farmacia la tine acasă, nu te duci tu la farmacie pentru că ea are interes să vindă. Incercăm să gandim un astfel de sistem şi la Botoşani, deocamdată este in faza incipientă", a declarat directorul Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani, Gabriel Oprişanu. Pentru inceput noul sistem de livrare al medicamentelor va fi adresat bolnavilor cronici care primesc tratament pentru o perioadă de trei luni de zile."Bolnavul vine la medicul specialist, nu mai pleacă cu reţeta ci o completează pe loc şi ramane la medic. Prin contract cu o farmacie sau alta spitalul duce reţetele acolo, poşta ia coletele de la farmacii şi le expediază la bolnav acasa", a mai declarat Oprişanu
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026... - Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026... - FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026...apetrans

- Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026... - Atac sângeros în fața unei biserici! Un bărbat de 61 de ani, înjunghiat în plină stradă
7 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident cu patru mașini! 12 persoane implicate. Printre răniți, doi copii
7 martie 2026... - Elev de clasa a IV-a, bătut de iubitul mamei cu o curea. Copilul a implorat să nu mai fie adus acasă
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- O firmă din Botoșani anunță construcția unui nou cartier rezidențial. Vor fi ridicate 30 de case
10 martie 2026... - Un om de afaceri din Botoşani a vrut să își extindă businessul, dar a luat țeapă. A cumpărat o capacitate de producție, dar nu a mai intrat în posesia ei
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026... - Rareș Mandache și Alexandra Butnaru, premianți la concursul Toastmasters Botoșani
9 martie 2026... - Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - Botoșăneni puși la muncă fără repaos și fără plata orelor suplimentare. Inspectorii muncii au dat amenzi
9 martie 2026...ddd

- VIDEO Flăcări uriașe într-o localitate din Botoșani. De la ce a pornit vâlvătaia
9 martie 2026,.. - FOTO Incendiu într-o localitate din Botoșani. Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital
9 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


