Un judecator federal a cerut Administratiei americane sa difuzeze fotografiile si imaginile video de la inchisoarea irakiana Abu Ghraib pe care le detine si care dovedesc tratamentele degradante la care au fost supusi detinutii irakieni. Decizia a fost luata la solicitarea Asociatiei americane pentru Apararea Libertatilor Civile, care a initiat proceduri judiciare pentru publicarea celor circa 90 de fotografii si a mai multor imagini video aflate in posesia Departamentului american al Apararii. Pina in prezent, administratia SUA a refuzat sa difuzeze fotografiile explicind ca aceste documente ar putea alimenta sentimentele antiamericane si ar putea fi exploatate de teroristi in scopul justificarii atentatelor. In replica, judecatorul Alvin Hallerstein a declarat ca disimularea informatiei este mijlocul cel mai sigur pentru a amplifica importanta acesteia. "Lupta pentru apararea libertatilor nu a fost usoara, si suntem din nou confruntati cu aceasta provocare, in Irak si in Afganistan, de catre teroristii care au recurs la violenta pentru a ne intimida si a ne determina sa batem in retragere. Dar, pentru a cistiga aceasta lupta, trebuie sa cerem Administratiei si ierarhiei militare sa raspunda pentru acest lucru", a explicat magistratul. Pentagonul a anuntat ca se afla in consultari cu Ministerul Justitiei in aceasta problema, dar nu se poate asteptas un raspuns imediat. Realitatea TV
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026... - Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026... - FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026...apetrans

- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Trei olimpiade naționale vor avea loc la Botoșani. Prima începe pe 1 aprilie
14 martie 2026...
- O firmă de construcții din Botoșani va construi trei săli de sport și un teren sportiv într-o comună din Iași. Contractul depășește 11 milioane de lei
14 martie 2026... - Procurorii DNA au instituit sechestru pe o sumă importantă de bani din conturile primarului de Flămânzi
14 martie 2026... - Doliu la un liceu din Botoșani. A murit „paznicul drumurilor spre școală”
14 martie 2026... - El este botoşăneanul care s-a sinucis după ce a fost părăsit de femeia cu care trăia
13 martie 2026... - FOTO Zece mașini blocate pe Calea Națională și strada Marchian din Botoșani. Vezi motivul!
13 martie 2026...ddd

- Se întâmplă la Botoșani! O femeie a fost arestată după ce și-a bătut bărbatul și l-a băgat în spital
13 martie 2026... - Polițiștii din Botoșani, avertisment către elevi: Nu transmiteți nimănui fotografii sau filmări intime!
13 martie 2026...
Anunturi
- Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026 - Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026


